Mihai Lungeanu - prima agenţie la 21 de ani

La 21 de ani și-a deschis propria agenție de publicitate - Pygmalion Advertising. Care a tot crescut și-a impulsionat și alte business-uri. Au urmat Public Advisors, Cocoa Platypus și o activitate constantă în State. Statusurile lui de pe Facebook spun lucruri pe bune/de suflet/de caterică/de copy umblat și citit - după cum e momentul. Azi, 7 ani mai târziu, dacă vrei să-l suni sau să beți o cafea, e posibil să-ți spună că vă vedeți pe skype, v-auziți pe viber, e blocat în Frankfurt, mâine ajunge în Washington, face diving prin cine știe ce insulă. Dar mâine/poimâine/săptămâna viitoare e înapoi și puteți să stați pe chill la un cocktail colorat.

Cine ești și ce-ai fost - rezumat?
Fiind din Târgoviște, am avut dorința să ajung la București și asta m-a alimentat cel mai mult în anii respectivi. Dacă nu intram la facultate la buget, aș fi rămas la ai mei, gând care nu mă încălzea cu nimic și nici nu mă ducea mai departe. Cred că am fugit după independență și dus am fost - așa se explică și de ce m-am angajat în anul I și de ce am plecat prima dată în State cam tot atunci. Am început în mediul de advertising, cuminte, cu o practică la GMP (pe client service). Am trecut firesc la creație, a urmat responsabilitatea asumată de copy la Prospero, am trecut prin ProTv unde am servit teribil de multe spoturi de canal și apoi reviste iar asta m-a ajutat să lucrez rapid și constant. Am dezvoltat apoi business-uri și cred că asta e ceea ce îmi place cel mai mult. Mă joc online cu pagini de Facebook, îmi place să cunosc oameni smart, mă bucură ideile teribil de mult, mă amestec în grupuri. Mă gâdilă frumos Luxul dar alimentez și Barosăneala. Scriu neasumat dar constant pe pagini despre care câteodată îmi e și rusine să zic, dar mai mereu informal le mai zic, că deh...nu sunt nici eu chiar așa rușinos.

Ce-a fost în mintea ta când ai decis să-ți faci agenție la 21 de ani?
Sunt copii care încă de mici zic că vor să se facă doctori, sau polițiști, sau mai știu eu te miri ce, și te întrebi, firește, cum naiba pot să știe ei din aproape fașă ce meserie vor să aibă? Eu unul nu am înțeles niciodată chestia asta. Mie îmi era doar clar ce fel de om vreau să fiu și cum vreau să îmi fie viața, deci ce trebuia să fac ca să ajung acolo a devenit ceva firesc. Am făcut ce trebuia ca să fiu cum vroiam.
 
Ce ți-a rămas întipărit pe creier din „primul an"?
„Primul an” de ce? Dacă e primul an de facultate, doar prezența oarecum atipică de la Facultatea de Drept de la Universitate, unde nu prea mă conformam vestimentar dar confirmam în examene, și prezența rară la SNSPA, unde toți vroiau să fie în publicitate. Și că pe vremea aia erau Olimpiadele Comunicării iar dacă le câștigai, aveai cel mai bun CV de pe piață. Nah, ce să zic…vroiam să am un CV pe măsură.
 
3 lucruri pe care nu le știai/aveai pe vremea aceea la Pygmalion.
Eu nu am urmărit profitul niciodată, dar am știut că îl vreau. Și că orice lucru pe care știi sigur că îl vrei foarte mult, îl atragi. Companiile mari nu sunt decât niște companii mici care au crescut bine și eficient, iar cea mai bună cale este să muncești, să micșorezi pierderile, să recalibrezi mereu și constant, iar profitul vine. Cam asta a trebuit să știu, și asta a făcut cât multe altele la un loc. Și dacă ești pe val undeva, îți cresc șansele să fii peste tot.
 
Și alte 3 pe care ai fi vrut să le fi știut/avut atunci.
Că nu trebuia să mă scuz că nu este șeful în țară și de aia sunt singur la întâlnire. Da, am făcut asta mereu, de rușine că nimeni sănătos la cap nu ar da un buget pe mâna unor puștani de anul II de facultate. Acum îmi e rușine că am ales să fac asta, dar mă bucur că totuși am trăit situația, că brusc mă face să simt că mi-a fost chiar greu, și asta devine ușor plăcut dintr-o dată.
 
Că în România e ca nicăieri, e un fel de vest mai sălbatic, dar se domesticește ușor.  
 
Aș fi vrut să fi avut o educație mai bună, o bunătate mai mare, o spiritualitate mai asumată încă de mic. Mi-a luat cam mult timp să înțeleg lucrurile și încă mai cred că doar piatra de mormânt o să îmi fie Diploma.
 
Clientul/Proiectul care ți-a scăpat printre degete.
Nu consider că am pierdut nimic din ce am avut. Vorba aia What is, simply is and what might have been, could never have existed.
 
Cea mai frumoasă zi „de lucru", dinainte de 25 de ani.
Cea mai frumoasă zi de lucru a fost când ne-am dus (eu și partenerul meu de atunci) în timpul programului să cumpărăm de la Honda 2 mașini negre și nervoase. Le-am luat și am vrut să dăm ture, doar că fiecare, în maxim 24 de ore, am „cam” rămas fără carnet. E… alea 24 de ore au fost cu adevărat superbe.
 
5 sfaturi pentru toți tinerii care vor să lucreze în industria asta.
1. Cărțile de succes chiar trebuie citite. Începe cu Napoleon Hill.
2. Blogurile și tumblr-urile trebuie salvate în feed.
3. Decât să trimiți un portofoliu la angajare, mai bine crește o pagină de Facebook. Creează comunitatea, iar cei la care vrei să ajungi pică singuri in plasă.
4. Dacă nu ești la un anumit nivel de spiritualitate, nu te vei bucura cu adevărat de nimic.
5. Stai lângă oameni care vor să facă ceva în viață. Devii precum cei lângă care hang-ănești.
 
3 idei geniale pe care ți-ai fi dorit să le ai tu.
Să inventez „detergentul obișnuit”. E încă făcubil.
Să fi mărit gaura de la pasta de dinți.
Să fi cumpărat domenii de referință din .com 
 
Campania pe care n-o să ajungi niciodată s-o faci. De ce?
Eu cred că orice încă se poate.
 
Brand la 21 de ani vs brand la 28.
Fornetti versus Tarte au Chocolate.
 
Timp de o lună îți dispare timeline-ul, dar poți să păstrezi 3 statusuri. Care sunt?
Întrebarea asta m-a făcut să îmi doresc să văd care sunt cele mai like-uite statusuri ale mele, dar nu prea am cum, așa că încerc să îmi amintesc:
Dă-mi Doamne răbdare, acum!
Cine pune la inimă, n-a băgat la cap.
Câteodată sunt atât de serios, încât imi vine să râd.
 
Ce crezi c-o să-i spună Mihai de 38 de ani lui Mihai de-acum?
Că nu știu mare lucru, că nu sunt mare scofală de om, dar că oricum aș da-o și orice aș face, pare că peste tot pe unde mă duc, mi se întâmplă ceva!
 
N-au legătură cu publicitatea, dar sunt la fel de tari.
Atletismul, divingul, yachtingul, nucile.
 
Ce-ar scrie pe-un boilerplate al lui Mihai Lungeanu?
Mi-am pus skillurile la bătaie, mai ales cele de new business, în Pygmalion, o agenție de publicitate începută poate cam nesimțistic în perioada când încă lucram în televiziune. Este agenția de suflet, principala mea carte de vizită, în care am ajuns să fiu partener cu sora mea Alexandra, care dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti. Agenția e ca noi, adică modestă, dar doar pentru cei care știu deja asta. Au mai urmat ca start up-uri/parteneriate: Public Advisors, un business de PR și Cocoa Platypus, dezvoltare de aplicații de smartphone pentru piața din România. Am gândit că e mai bine să ai o felie de pepene decât o portocală. Și mai există constant activitatea care mă ține acum, când răspund la întrebările astea, în America, și asta implică joburi, contracte pentru studenți și masteranzi care vor să ajungă în SUA. Mă ține des în Virgina dar îmi permite să mă mut peste tot în US.

Cumva, când ai mai multă activitate, e ca și cum ai avea mai multe ceasuri la mână: niciodata nu știi care îți dă referința, totuși îți place să le verifici mereu.